LUMEA-ŢI DĂ...

Lumea-ţi dă îndemn, O, frate
Să serveşti al ei potir
Să laşi căile curate
Şi să-i dai un mare bir,

Dar respinge-o-ntotdeauna
Hotărât – nu-i da nimic
Ar vrea să-ţi fure cununa
Şi să fii cu ea amic.

Lumea-ţi dă nonsens şi ură
Şi te-ntrebi: cum e posibil?
E străină de Scriptură
Şi de Tatăl invincibil...

Ea e plină de iluzii
De prăpăstii şi himere,
E expertă în confuzii
Ce produc numai durere.

Lumea te încorsetează
Cu filozofii meschine
De-o asculţi te-ndepărtează
De poveţele divine.

Lumea cu a ei rutină
Poate da ce are ea:
Multă trudă, multă tină
Şi-o povară foarte grea.

Din cămările-i murdare
Ea oferă putregai
Pune piedici în lucrare,
Otrăveşte bunul trai.

N-o lăsa să te atace
Cu nocivele-i idei
Fă ce Tatălui îi place:
Nu servi din cupa ei.

Mulţi lăsatu-s-au captaţi
De a ei perfidă gheară
Apoi fost-au îndopaţi
Cu o hrană grea, amară.

Dima – un creştin pios
A sorbit a ei licoare
Şi-a rămas fără Hristos,
Fără vise de onoare.

Ce-ţi dă lumea? Te împinge
În prăpastia cea mare
Unde nu mai poţi învinge,
Unde-i beznă-ngrozitoare,

Nu-i alimenta dorinţa
Fii atent, fii vigilent
Nu-i îndeplini cerinţa
Glasul ei e persistent,

Nu te încuscri cu ea
Nu-i da vlaga vieţii tale
Nu uita că ai o Stea
Ce-i Lumină şi e Cale.

O, creştine, eşti convins
Că din lume vine visul
Ce îţi vrea elanul stins
Înnorându-ţi paradisul?

Eşti convins că dă otravă
Şi principii ce doboară,
Că vrea să devii epavă
Să n-ai parte de comoară?

Arsenalul ei draconic
Poate să influenţeze
Chiar pe un creştin destoinic
Făcându-l să devieze.

Aliatul ei e firea
Se-nţeleg aşa de bine!
Ţinta ei este slujirea
Celui cu simţuri divine.

Nu-i da nici un fir de păr
N-o lăsa să te distrugă
Leagă-te de Adevăr
Prin cântare şi prin rugă...

Leagă-te de tot ce vine
Din lumina purităţii
Ştii că Ceru-ţi aparţine
Cu mireasma Trinităţii.

Doar principiile sfinte
Fie-ţi ghidul pe cărare
Zilnic să-ţi aduci aminte
Cine dă răscumpărare.

Lumea-ţi dă ce are ea
Tu să-i dai numai iubire
Astfel vei putea vedea
De la Tatăl propăşire.

Data: 10 Mai, 2007